„Gen Z în echilibru – 4 pași spre viitor”

Un ghid de supraviețuire pentru Generația Z. 4 module, 4 teme, 1 scop: să fii pregătit pentru viața de adult.

Oana F.

8/15/20254 min citit

Săptămâna 1 – Sănătate și echilibru personal În prima săptămână, adolescenții vor participa la două ateliere esențiale pentru dezvoltarea unui stil de viață sănătos. Primul atelier va fi dedicat alimentației echilibrate, igienei personale și prevenirii sarcinii în adolescență. Va include discuții ghidate, exerciții interactive și mituri demontate legate de sexualitate, igienă și obiceiuri alimentare. Formatorii vor pune accent pe informare corectă, siguranță și asumarea deciziilor. Al doilea atelier va introduce participanții în tehnici de mindfulness, respirație conștientă, jurnal reflexiv și metode de reglare emoțională. Scopul acestor întâlniri este de a-i ajuta pe tineri să devină mai conștienți de relația cu propriul corp și cu propriile stări, cultivând echilibrul interior și responsabilitatea față de sine.

Săptămâna 2 – Dezvoltare personală și autonomie Această săptămână va fi centrată pe autocunoaștere și instrumente utile pentru viitor. Primul atelier va include completarea unui formular de dezvoltare personală, exerciții ghidate de identificare a punctelor forte și discuții de grup despre încrederea în sine, decizii, visuri și valori. Al doilea atelier va fi aplicat: cum scriem un CV, ce competențe digitale de bază sunt necesare pentru a naviga lumea de azi și cum putem înțelege noțiuni esențiale de educație financiară (buget personal, economisire, diferența între dorință și nevoie). Participanții vor lucra pe fișe de lucru și vor primi modele adaptate vârstei lor, consolidând autonomia și pregătirea pentru viață.

Săptămâna 3 – Gândire critică și orientare În săptămâna 3, accentul va fi pus pe spirit critic și orientare în realitatea digitală. Primul atelier va aborda identificarea știrilor false, surselor credibile și mecanismelor prin care informațiile circulă online. Participanții vor analiza exemple reale, vor face exerciții de verificare și vor participa la o simulare de dezbatere pe o temă de actualitate. Al doilea atelier va provoca introspecția: ce le lipsește pentru a reuși? Ce obstacole resimt și cum le pot transforma în resurse? Se vor utiliza metode precum harta resurselor, role-play și storytelling personal. Prin aceste activități, participanții vor învăța să evalueze critic ceea ce consumă informațional, dar și să-și formuleze întrebări despre cine sunt și încotro se îndreaptă.

Săptămâna 4 – Civism și responsabilitate socială Ultima săptămână este dedicată înțelegerii rolului activ în comunitate. Prima întâlnire va aborda teme precum bullying, cyberbullying, consumul de substanțe și consecințele legale, prin prezența unor invitați speciali (psiholog, reprezentant Poliție, jurist). Participanții vor învăța despre empatie, limite, responsabilitate juridică și vor analiza studii de caz. A doua întâlnire va fi una aplicată: adolescenții vor lucra în echipe pentru a propune minimum două inițiative civice (afișe, campanii de conștientizare, propuneri pentru școală sau comunitate), învățând cum pot să-și exprime vocea într-un mod legal, clar și convingător.

Lucru colaborativ și eveniment final De-a lungul proiectului, participanții vor fi organizați în 4 echipe, fiecare echipă fiind responsabilă de redactarea unui capitol din ghidul digital colaborativ „Gen Z în echilibru”, corespondent unuia dintre cei patru piloni. Acest demers va fi asistat de facilitatori care vor oferi sprijin în scriere, structurare, exprimare clară și reflecție. Ghidul va reprezenta un produs final al proiectului, cu valoare educativă și simbolică, care va fi lansat public în cadrul evenimentului final organizat la Zbor Hub, alături de prezentarea inițiativelor civice și înmânarea diplomelor.

Evaluarea progresului și impactului se va face prin chestionare aplicate la începutul și finalul programului, fișe de autoevaluare, reflecții scrise și feedback de grup. Coordonarea va fi asigurată de echipa Asociației SCOP, în parteneriat cu cadrele didactice din școlile participante. Fiecare activitate a fost gândită nu doar ca un conținut izolat, ci ca parte a unui proces coerent de dezvoltare integrată pentru adolescenți, contribuind la formarea unei generații conștiente, implicate și echilibrate.

După finalizarea programului pilot, ne propunem extinderea acestuia în școli și licee tehnologice din județul Constanța, urmând ca, treptat, să fie implementat la nivel național. Scopul nostru este să transformăm această inițiativă într-un program național susținut și de Ministerul Educației, astfel încât adolescenții, până la vârsta majoratului, să primească toate informațiile esențiale pe care un cetățean ar trebui să le aibă în „trusa de viață” pentru a naviga cu succes în viața de adult.

Activitățile proiectului „Gen Z în echilibru – 4 pași spre viitor” au fost concepute într-un mod coerent, etapizat și integrator, astfel încât să răspundă direct nevoilor identificate în rândul adolescenților. Programul pilot se va desfășura in orașul Ovidiu cu beneficiari si din satele aparținătoare Culmea și Poiana, oferindu-le tinerilor din Gen Z un parcurs educațional alternativ și sustenabil. Toate activitățile se vor desfășura la Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu, un spațiu sigur și accesibil pentru participanți, iar evenimentul final se va organiza la Zbor Hub, un spațiu creativ de tip comunitar, potrivit pentru celebrarea reușitelor.

Programul educațional este structurat pe parcursul a 4 săptămâni consecutive, cu o frecvență de două întâlniri săptămânale, fiecare cu durata de aproximativ două ore. Ritmul constant, atmosfera sigură și abordarea participativă vor permite o implicare reală a adolescenților în procesul de învățare și explorare personală. Metodologia folosită include metode moderne de educație nonformală: jocuri de rol, exerciții de reflecție, simulări, lucru în echipă, dezbateri și mindfulness.